Povestea Iepuraşului.

Fiindcă mintenaş e ză Paşte, sărbătoare ce nu o am deloc la suflet, precum cântecele despre morţi care învie şi alte zombişenii de astea, m-am gândit să-mi aduc contribuţia la cultura acestei sărbători cu o scurtă poveste despre cel mai iubit personaj al acestei perioade: Iepuraşul.

Mai întâi însă, o ştire de ultimă oră din ziua de 25 aprilie : Wesley Snipes a primit 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Să vezi şi să nu crezi.

Dar să revenim. Aşadar. Iepuraşul nostru cel de toate Paştile este de fapt un paria. Un proscris, un rebut al comunităţii. Potenţa lui nu se ridică la standardele cerute de legea iepureasca, astfel că a fost însărcinat cu manipularea de ouă. De găină. I s-a interzis flirtul cu iepuroaicele, băieţii îl iau tot timpul la mişto pentru puţa lui mică şi sfrijită, aşa că Iepuraşul nostru se consolează cu rolul de Egg Master.

Singurul lui avantaj era că are o privire simpatică:

Iepurasul

Şi iată că sosi şi sezonul Paştelor. Sau Paştilor. Iepuraşul nostru, în calitate de Egg Master este delegat de comunitatea iepureasca să livreze copiilor naivi şi creduli ouă colorate. Pentru că legătura dintre ouă colorate şi toată legenda cu Jesus, crucea şi învierea este logică şi uşor de asimilat. Nu-i aşa ?

Mă rog, trecând în grabă peste partea ştiinţifico-fantastică a acestei poveşti ( tot restul este însă documentat ştiinţific spre compensare ) îl întâlnim pe Iepuraşul nostru traversând vesel păduricea, cu coşuletul în mână. La un moment dat se întâlneşte cu Pădurarul. Pădurarul nostru este un om blajin şi înţelept. Însă are o pasiune bolnavă pentru iepuri. Cu viclenie şi promisiuni deşarte despre morcovi gigantici îl ademeneşte pe Iepuraşul nostru credul la “un mic popas de-o cafea şi o ţigară, poate o clismă” în ograda proprie.

Iepuraşul, bucuros, acceptă. L-au convins pe de-o parte poveştile cu morcovi, însă motivul principal pentru care a acceptat oferta Pădurarului este că, de la atâta alergat îi intraseră chiloţii în fund şi îi era ruşine să şi-i scoată, chiar aşa, în văzul lumii, în mijlocul potecii.

Acu’ eu ştiu că voi vreţi poveste cu happy-end, da’ în realitate nu se întâmplă deseori de astea. Vă avertizez. Pentru că iată ce păţi iepuraşul:

Iepurasul mort

În orice caz, vestea bună e că Pădurarul, cu mustrări de conştiinţă, realizând că o grămadă de copii naivi şi creduli nu-şi vor mai primi ouăle meritate, s-a hotărât să preia el rolul de Iepuraş. Aşa că, dragii mei, de Paştile astea să aşteptaţi aşa un urecheat:

Padurarul

Nu vă speriaţi, vrea doar să vă dea ouă. Cu o privire vinovată. Dar cu burta plină.

The end.

P.S. Bucuraţi-vă de zilele libere şi distraţi-vă la maxim. Nu mergeţi la slujbe nocturne fiindcă e trendy. Mai bine beţi o bere. Sincer.

7 Responses to Povestea Iepuraşului.

  1. Deja e mult de la Pasti, acum ai luat si tu pauza de blogarit? :P

  2. Umpic, umpic. Sunt nitel ocupat zilele astea cu diferite proiecte, dar urmeaza cat de repede un update.

    Multumesc oricum de bump :P

  3. OMG, cum poate arata a doua poza ! :-S

  4. @ucshiva

    ( daca ai sub 15 ani )
    It’s ok. Sunt sigur ca e doar o simpla operatie de apendicita si iepurasul a supravietuit.

    ( daca ai peste 15 ani )
    In o ora e gata fripturaaaa !!!

  5. poza II e destul de cul. (te las sa ghicesti ce inseamna cul in fr)

  6. Da. Stiu. E ceva fain de pupat. Nu ? Vezi. Stiam eu.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s