Category Archives: RIP

Eu nu doresc a vă speria da…

ACTUALIZARE:  When i went outside this morning, i felt a slight gust of wind. It was the sigh of relief of all the little boys in the world.

cică Michael Jackson a murit.

Mno asta da veste şocantă.

Dumnezeu să-l odihneşte.

A, da. Şi Farah Fawcett.

Odihneşte şi pe dânsa.

Şi Ed McMahon. Şi pe dânsul.

Şi sfârşitul lumii vine în 2012.

Happy now?

Anunțuri

Bill’s dead

A murit David Carradine. No more Bill.

Odihnească-se în pace şi să nu caftească îngerii, nu-i vina lor că-s aşa efeminaţi.

Just a thought.

Cine naiba l-a găsit pe individul ăsta semiinteligent, pe nume Florea Pârvu, să prezinte partea IMM-urilor la Antena 3 ? We’re doomed.

Detalii.

Am uitat să precizez anterior: trebuie să admiri capacitatea Antena 3 de a filtra comentariile care fac mişto de prostia omenească. Nu vă uitaţi urât, că nu am folosit cuvântul pulă.

Dreptul la a muşca pumnul din gură.

Ca răspuns la îndemnul ministrului finanţelor conform căruia „Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 de euro la stat, închide! „: poate NU VREAU să dau 500 de euro la stat, pe ochi frumoşi, la asta te-ai gândit, superministrule?

Poate nu vreau să plătesc! Permite-mi să te întreb:  ce te costă pe tine, pogea, existenţa firmei mele? Îţi zic eu: nimic! În schimb pe mine mă costă. Mă costă un contabil, mă costă timp pierdut la Finanţe, mă costă. Chiar dacă nu produc nimic. Aşa că fă bine treci pe setarea ghiocel şi recunoaşte că vă căcaţi pe voi de frică, incompetenţilor! Cât tupeu jegos poţi să ai încât să faci şi pe cocoşelul în timp ce bagi ţara în faliment?

Rest in peace, guvernule Boc!

Vreau o maşină în care să trăiesc.

Pentru Jim: fată, vezi că am făcut mişto cu word-ul ăla. De fapt se vedeau toate literele în el, fapt pentru care poţi căuta conversaţia cu prietenă-ta ştii tu unde.
Pentru Krakilla: fii atent bă că ai o conversaţie cu Jim pusă la Refuzate la export, hăhăhăhăh.

Până acum ceva vreme, mai exact până vara trecută nu înţelegeam rostul SUV-urilor ca maşini de oraş. Trecând peste glumele cu compensarea (indiferent că-i bărbat sau femeie la volan, tot pentru dimensiunile derizorii ale pulii compensează buldozerul în care se află cocoţat personajul), de ce te-ai chinui în aşa hal să plimbi ditai locomotiva prin traficul oricum sufocat al oraşelor mari ? Plus poluare, plus consum, taxe, impozite, stabilitate în curbe, hâţa hâţa, loc de parcare n-ai, etc.

Ei bine ajungând la Braşov am apucat să mă plimb ocazional, atât în oraş cât şi interurban cu <laudă, mâncaţi-aş, ce tare e muşchiu pe mine> vehicule de genu‘ sau de ăstalalt genu‘. </laudă, mâncaţi-aş, ce tare e muşchiu pe mine>*. După primii câţiva chilometri parcuşi prin oraş cu Toyota mi-am dat seama ce stă la baza alegerii  unui asemenea mastodont ca maşină de oraş. Siguranţa.

Condusul apartamentelor prin trafic mă făcea să înţeleg cum se simte rechinul în mijlocul bancului de scrumbii. Toată lumea mă ocolea, prevăzătoare, conştientă fiind de faptul că la o mică neatenţie le puteam scărpina timpanul cu BFGoodrich-urile all-terrain. Minunat. Respect.

Venit înapoi la Cluj. Reality check. Primele două luni, evitat la mustaţă vreo 5 ocazii de daună totală atât mie cât şi amărâtei de Alfa. Asta în oraş. La drum lung… guma la 70, caseta cu Chicago şi dă-i să încingem Connexu’. Riscurile prin urmare mai mici.

Mă feresc de lungă vreme să-mi vărs frustrarile din trafic aici pe blog, însă azi a pus capac. În mai puţin de 30 de secunde două autovehicule cu numere de Spania, unul BMW pisicuţă, altul un Mondeo pe lignit cu aditiv de huilă mi-au tăiat calea, ieşindu-mi în faţă de pe drumuri fără prioritate. În ambele cazuri mi-am admirat de aproape structura cristalină a moleculelor parbrizale (definiţia ştiinţifică), încingând voiniceşte discurile de frână şi aşa obosite.

Mulţumesc. M-am decis. Cu prima ocazie îmi vând coteţul şi cu puţin noroc intru în posesia unui tanc din 1993, cu tabla de 2cm grosime si şasiu format din şină de cale ferată. Sabelt în cinci puncte, roll cage şi ăl mai gros bullbar. Deathproof frate. Ş-om vedea atunci.

LE: Nu m-aş supăra nici cu aşa ceva.

Vorbesc de ăla mare care trece peste ăla mic. Hehe. Prioritate, mă pulă ! Prioritate !

*aicea e oarecum glumă cu taguri html, cine nu ştie să întrebe că explic bucuros. Cred.

Anunţ

Materiale de noutate doi (douăzecişicinci a doua doo mii noo)

Printr-o mârşavă scăpare a spiritului ager ce nu mă posedă în aceste momente de cruntă tăvăleală, mi s-a atras atenţia în mod subtil, cu un cactus  înfipt în cur după ce în prealabil a fost livrat de un buldozer, că am omis-o din lista de mulţumiri academice pe sireaca, unica şi buna prietenă monica cea din tei, nu cea mexicoasă livrată mai jos.

Pe această cale doresc să adresez profunde scuze şi să dedic bolduit italicit si underlainuit următoarele mulţumiri, pentru adevărata grijă şi păsare ce mi-a arătat:

monică: fără alte tale cuvinte înţelepte, gura mea ar fi ventuză permanentă pe toate gurile de canal prezente în vecinătatea-mi. Chiar dacă pe ele scrie „verificat de Vasile, noiembrie 2007”.


Materiale de noutate (douăzecişipatru a doua doo mii noo)

După cum sunt sigur că unii dintre voi nu se aşteptau (Hudrea, ştii tu care eşti şi apropo mysql-ul ăla nu s-a şters singur), mă simt mai bine. Încă mă doare niţel gâtul, vorbesc un pic incoerent şi fără a mă folosi de vocale şi nu poci ridica degetul mijlociu de la mâna dreaptă, dar încet încet îmi revin.

Oricum, doream să vă mulţumesc dragi … ăăăăă…. prieteni, pentru suportul desăvârşit oferit întru păstrarea mea fizică pe această lume.

Aşadar, poşta redacţiei (insert sexual innuendo here). Cine nu înţelege ce şi cum (sunteţi destui şi din ăia, da’ acu ce să fac, nu pot să-mi filtrez cititorii că aş face-o) să facă bine să citeas căco mentariile de mai jos.

toader: ştiu că în paleoliticul pe care îl denumeşti copilărie prietenii tăi îşi alungau pliciseala convingându-te că eşti salată şi obligându-te să îţi vîri oţet prin diferite locuri, dar acesta nu este un motiv întemeiat pentru a mai plimba sfaturi răsuflate prin timpurile moderne, uite că râde lumea de tine. Oldschool is not always good school, toader.

Hudrea: tu şi Cătălin Radu Tănase, reporterul potent de pe laterala locului. Că cică moare.

Monica: m-am asigurat de faptul că incinerarea mea se va realiza într-un crematoriu dotat cu aprinzător piezoelectric, doar pentru a te invita să porneşti tu vâlvătaia. Ştiu că nu te împaci cu chibrite de-astea, de la Mircea Badea, pentru oameni săraci.

Shmeny: aşa-i ? Aşa-i ? Sau la un Faringosept. Ăla da gest prietenesc.

Jim: nu mă. Nu !

Simona: ce cozonac ? Ce arhivă ? Eu sunt om serios. Şi de unde ideile astea preconcepute cum că aş scrie cu mâna..  ha ha ha… funny girl (îşi şterge lacrimile).

+++

Sunt foarte bolnav. Doresc să vă rog pe această cale, în cazul în care voi deceda şi voi deveni hoit (adică nu departe de stadiul în care mă aflu acum) să vă asiguraţi că voi fi incinerat. Nu de alta, dar din câte observ eu, ai mei cam vor să mă ofere drept ospăţ viermilor.

Iar Basty nu e hrană pentru viermi !

Vreţi să vă zic un secret ? Repetaţi expresia asta de trei ori (adică „Basty nu e hrană pentru viermi”) şi ciocniţi-vă călcâiele. Veţi descoperi căca prin minune, vă aflaţi exact în acelaşi loc în care v-aţi aflat şi înainte. Singura diferenţă fiind oamenii care vă înconjoară, care fie se vor uita la voi cu ochi mari de bufniţă constipată, fie se vor tăvăli pe jos de râs. Desigur, se vor tăvăli cu grijă, având în vedere faptul că pe jos sunt cioburi. A, nu v-am zis că vă aflaţi într-o fabrică de sticlă ? Silly me… hihi.

Mulţumindu-vă pentru sprijin şi menţionând că nu face asta doar pentru a atrage atenţie nedorită asupra lui, aşa că ia căraţi-vă la căşile proprii, semnat: Basty.

P.S. Tocmai mi-am măsurat temperatura (nu jim, nu anal) şi am 39. Yey ! A scăzut.

And so I got crashed

Intr-o parcare. Dumb ass. Am venit spre birou, eu intram in parcare, celalalt pleca, am schimbat amical citeva cuvinte prin geamurile lasate jos, am bagat a-ntiia si-am plecat cu botul meu prin fundul aluia. Doua aripi zgiriate (a mea si-a lui) plus o criza de nervi. Am plins de-a sarit camesa de pe mine. Frumos, cu hohote, cu muci pe tastatura si lacrimi in servetel. Cine umbla dupa CASCO? Cine o baga-n servis? De ce mi se intimpla mie? Mbuhuhuuuuuuuu [sniff-sniff]! Ce mai vreti sa stiti? A, detalii. Pai:

– parcarea e in Bucuresti

– m-am busit cu prietenul lu’ Zapa

– eu sint Monica

– Basty e in Franta, de unde imi va aduce un zilion de trufe si zece litri de parfum otcutiur. Drept rasplata ca ma ocup de incazirea-i blogala.