Murim episodul doi

… sau redescoperiţi alături de Basty apa caldă.

Iar s-a apucat să ningă peste sudul ţării. În timp ce manevrez cu hărnicie telecomanda, între două Naţionale Geografice şi trei Descoperiri, frânturi de imagini însoţite de zbierete, urlete şi corespondenţe alarmate îmi confirmă că stilul pompieristic de a redacta şi prezenta ştirile a revenit. Îmi laud şi laud din nou decizia de a renunţa la a mai urmări canalele de ştiri româneşti.

În noiembrie 2007 am prins o zăpadă cruntă în Germania. Începuse să ningă într-o zi de marţi, noi urmând a pleca vineri la drum. Urmăream necontenit buletinele de ştiri, pentru a afla dacă putem porni către Cluj sau eram nevoiţi să mai petrecem înca o bucată de vreme între Fritzi şi Helge (nu că mă plâng de bere şi ciolan cu sauerkraut, dar plictiseala era maximă). Obişnuit fiind cu stilul românesc, eram revoltat din cauza comunicatelor calme despre „zăpada care cade în continuare şi traficul e îngreunat” . Cum, atât? Atât? Păi şi eu de unde aflu de morţi, răniţi, dacă se poate circula prin Baden-Württemberg? Câcat! Am plecat cu inima strânsă şi cu teama că vom rămâne înfundaţi în vreo curba de autostradă, prin nămeţi.

Ajunşi la Paprika după 10 ore de drum fără probleme majore (chiar am primit după vreo 3 săptămâni o amendă pentru viteză din Austria) şi odihnindu-ne la o cană de ceai, am dezbătut puţin problema şi ne-am dat seama că natura calmă a comunicatelor nemţeşti despre efectele zăpezii era rezultatul convingerii că autorităţile îşi fac treaba. Ninge? Sigur cineva deszăpezeşte. A rămas cineva blocat? Greu de crezut, dar sigur Notruf-ul a delegat un elicopter pentru a-i salva. Nici o problemă, să ne vedem de viaţă în continuare. Vreo doi trei Geistfahreri? Nişte bătrânei dezorientaţi de ninsoare, o să-i îndrume poliţia către sensul corect de mers.

Revenind la situaţia actuala din România: televiziunile au o reală nevoie de acest circ. Ce-o să fie, ce-o sa fie? E loto prono, e entertaining, e cu suspans! Oare o să moară proştii de pe DN7 Ialomiţa, sau nu? To find out, join us again, on The News!

N-o să vă plictisiţi niciodată în ţara asta.

E fix. Deci ştiri.

Aoleu băi, fugiţi! Murim! E jale! Deci fuck, bă, fuck! Zăpadă, etcetera! Hăiţi de lupi subnutriţi au pornit să ronţăie nefericiţii rămaşi izolaţi în centrul capitalei! Femei gravide sunt violate de ceţi de Yeti fără scrupule, în timp ce nămeţii cresc exponenţial, băi doamnelor şi domnilor! Cod portocaliu, ….. vai, breaking news, cromatic e complementar albastrului, suntem blestemaţi!

Toate astea în timp ce Oprescu îşi arată nonşalant molarii şi premolarii somând din cockpitu-i de primar al tuturor primarilor:
a)deszăpezitorii să-şi facă treaba
b) oamenii să nu mai circule
c) câinii să nu mai latre
d) pisicile să nu mai fie curv.. scuze, politicienii să nu mai fie curve,
e)vremea…. să nu mai. Punct.

Am menţionat că e vai de noi? Deci am zis, aoleu şi toate alea? Da? Am reuşit să subliniez gravitatea faptului şi / sau în acelaşi timp să instaurez un ton alarmant, generator de panică? Da? Deci continuăm. Derulează mă prompterul! Aşea. Deeeeeci…. exponenţial am zis…. mmm…. premolaari…. aşa…. curve…. punct. Da.

AIAIAIAIAIIII stimaţi telespectatori! Au ieşit la atac ţurţuri ninja sinucigaşi! Prin atacuri asezonate cu diverse subterfugii aceştia reuşesc să năucească prin impact asupra creştetului pensionari nevinovaţi ce au ieşit la plimbat osteoporoza prin nămeţi! Unde s-a ajuns, nu mai avem scăpare! Utilajele de deszăpezit nu mai fac faţă, nici lateral, nici spate, poştite fiind din toate direcţiunile!!! Ne-au lăsat de izbelişte, soarta ne e petcetluită! Suteliarde şi mii de oameni nevinovaţi vor muri în chinuri groaznice pe şoselele blocate de viscolul necruţător, în timp ce autorităţile stă!

Iar acum, pentru o corespondenţă din direct şi exact buricul nămeţilor, vorbim cu Violeta, blocată undeva între Urziceni şi ceva anus al hărţii României nevrednic de calificativul localitate: Bună seara Violeta!
– Bună seara!
– Câţi morţi, răniţi, cadavre în putrefacţie, zbierete, urlete, plânsete în agonie ai în jurul tău?
– Hă? ….  Cum, cum?
– Descrie-ne puţin iadul prin care treci!
– Ă? Ce?
– Zăpadă, drum blocat, sute şi mii de oameni pe cale sigură către moarte! Nu sună cunoscut?
– A, păi e ok, drumul e destul de curăţat, am circula în voie dacă n-ar fi plin de români dobitoci care să depăşească coloana de maşini şi n-ar bloca ambele sensuri. Altceva mai vreţi să ştiţi?
– ….
– Alo?
– Nu, mulţumim Violeta, ajunge.

Deci, precum vedeţi, e DE ZA STRU! Tot ce putem face e să ne rugăm! Nu ne mai ajută nimeni!

Trecând la ştiri internaţionale, ecourile conferinţei de anul trecut de la Copenhaga, desfăşurată sub tema încălzirii globale încă se fac resimţite (…)

***

Mai nou consoarta cumpără într-o autentică veselie reviste de amenajări. Interioare. Reviste pe care, chinuit lăuntric fiind, le mai răsfoiesc. Pe budă. Util lucru (sau cel puţin aşa credeam în naivitatea mea), având în vedere faptul că iaca, am găsit o măsuţa de leptop, pentru stat în pat, cu loc pentru maus, cu lampă pentru examinat coşuri şi o isteaţă clemă pentru vază.

Ioai, du, Freude! Visul meu de-o viaţă! Nu numai să-mi desfăşor viaţa de freelancer de acasă, dar să-mi desfăşor chiar activitatea profesională din pat, cu lampă şi cu vază? Raiul pe pământ! Suck it, nine to fivers!

Iaca căcat. Ce rost că am găsit o asemenea măgăoaie dacă magazinul de unde ea se poate achiziţiona e doar în bucureşti. Lucru valabil de altfel pentru toate produsele prezentate în fiţuicile în cauză. Să nu mai zic de proiecte, cabinete de arhitectură şi birouri de stomatologi şi cu ce pula îşi mai plătesc autorii salariile: bucureşti, bucureşti, bucureşti…

Iaca aşa apare şi întrebarea mea, întrebare la care poate mă ajutaţi si dumneavoastră să găsesc un răspuns:

La ce căcat cu mac mai vând ăştia revistele lor imbecile şi în alte localităţi decât mărita capitală?

Urban skiing

Poftiţi:

Mulţumiri Monicăi, din statusul căreia am furat linkul.

Compătimiţi-i pe băieţi, au luat amendă de 500 de RON şi acum luptă să scape de ea.

Melodia din fundal e The Pixies – Where is my mind.

La basty.wordpress.com a venit timpul….

… pentru serialul Aventuri cu Banca!

O producţie ireală în colaborare cu o bancă unde numai muia e mai mare ca dobânda!


Da, sunt unul dintre dobitocii care şi-au luat credit. Pentru nevoi personale. Bani pe care i-am cheltuit pe puşti, haine, maşină şi dicstracţie. Ah, the good old romanian-specific fun!

Dar, într-o zi înnorată de toamnă, cu ploaie şi umbrele sfârtecate de vântul tăios, a venit criza. După criză, a crescut dobânda de referinţă. După dobânda de referinţă, a crescut dobânda variabilă a creditului lui Basty. De la 375 de lei la 500 de lei. Fun! Basty era însă salariat, n-avea griji în afară de burtă şi termometrul pentru domnişoare, aşa că plătea fluierând. Inutil de precizat că, într-o zi însorită de vară, cu şnur în cur şi ţâţe la vedere, dobânda a fost scăzută la loc, pe când rata lui Basty a rămas… eeexact. La fel. De ce? Din surse aflate adânc în anusul băncii am aflat, neoficial ce-i drept, că banca a decis ca pierderile cauzate de criză să fie suportate de clienţi, doar n-o fi ea proastă! Din nou, ce-i păsa lui Basty, el îşi trăia viaţa braşoveană  la medium, petrecând şi facând colaje din ziare pe care i le trimite Hudrelului pentru a-l speria.

Dar iată, într-o altă zi înnorată de toamnă, cu ploaie şi umbrele sfârtecate de vântul tăios, Basty s-a hotărât să devină lăncier gratuit. Pentru că firma la care lucra el silitor nu mai plătise salariul de aproape 2 luni. Aşa că s-a întors la Cluj, unde a preluat agresiv firma fratelui său nebănuitor şi a început să frece menta în mod legal. Frecat de mentă care în România se taxează forfetar, să-l mai aud eu pe ăla care promovează această activitate ca specific românească şi total relaxantă.

Într-un moment de proastă inspiraţie, plasat strategic în cea de-a treia  zi înnorată de toamnă, cu ploaie şi umbrele sfârtecate de vântul tăios, fratele lui Basty a acceptat sfatul lui de a deschide noi conturi la banca unde Basty avea credit: OTP. Surle, trâmbiţe, primit firmă prostsperă cu braţele deschise (cel puţin aşa credeam, acum descopăr că de fapt doar un braţ era deschis, celălalt freca pula). Ah, satisfacţia de a rezolva toată hârţogăria într-un singur loc…

Şi a trecut timpul. Firma lăncierească nu mergea cum se aştepta Basty cel obişnuit cu traiul pe picior mare, banii nu se încasau, ratele nu se plăteau. Banca a început să fie tot mai agresivă în hârtii, telefoane, desene cu avionul pe cer şi mâţe moarte lăsate pe preşul de la intrare. Basty însă îşi păstra calmul şi voia bună: era credit fără ipotecă, fără garanţii, banca poate suge acadele, oricum nu are ce executa, hihihi… hi. Îşi plătea însă în continuare, şontâc şontâc, câte o bucată de rată, cum putea şi el, ca să mai aline suferinţa mamei lui, cel mai disciplinat plătitor de taxe, rate şi impozite din ţara asta, mamă care (săraca) vărsa lacrime fierbinţi de fiecare dată când un plic marcat cu nefericita siglă verde sosea pe prispa bordeiului. Toate bune şi frumoase, sosi şi noul an, şi sosi şi a patra zi de toamnă iarnă cu ploaie şi umbrele sfârtecate de vântul tăios, când….

…banca a rămas fără răbdare. Aşa că a gandit şi pus în aplicare un plan ingenios de retardat, cu care s-a gândit ea să-şi scoată banii de la Basty. Şi anume, cu un telefon dat în miez de dimineaţă devreme, la ora 12:00, a declarat că Basty trebuie să îşi plăteşte (e bancă ungureşte, so work with me here) ratele altfel…

ALTFEL

ALTFEL…

(suspans)

va decide blocarea conturilor firmei fratelui lui Basty, pentru căca un grup de familie care are conturi la aceeaşi bancă, trebuie să răspundă pentru faptul că Basty nu-şi plăteşte ratele! PamPam!

(intermezău de panseu)

Aşa, experimentaţi şi domniile voştri perplexitatea pe care am suferit-o eu la auzul aceştei scorneli fanteziste! Dar nu numai atât, cireaşa putredă de pe tortul unguresc e că, într-un moment de sinceritate maximă şi nemeritată, consultanta de la telefon, asaltată de ameninţările mele cu judecata, a replicat: „Păi trebuie şi banca să-şi recupereze datoriile cumva!”

Aşa că, dragii vreunui moş,  Basty a decis de azi închiderea contului OTPist al firmei şi mutarea acareturilor la altă bancă, preferabil mai puţin hoaţă (da, râdeţi). Poate mă felicitaţi cu ceva recomandare*. Totodată, mâine Basty se va întâlni cu un avocat pentru a discuta opţiunile în cazul în care banca chiar decide să pună în aplicare planu-i mai mult decât retardat de prostesc.

Mulţumesc pentru atenţie, ştiu că apreciaţi happyendul.

*cine pronunţă BRD, BCR, Transilvania sau alte bănci, chiar cu sedii în apartamente de bloc, ia bonus ban pe IP. Asta pentru că-mi sunteţi prieteni şi nu vă vreau răul.

Rezoluţia mea pe 2010: 1680 x 1050

… dacă nu sunteţi computer geeks probabil că nu înţelegeţi gluma proastă de mai sus, ceea ce probabil e un avantaj.

UPDATE

Victorie, tovarăşi! Windows 7 pe Acer Aspire One! Victorie! Şi merge mai bine decât pe HP Pavilion dv 6900. Deci să-i fut HP.
Dacă e cineva interesat de cum am reuşit îmi puteţi adresa întrebări, iar eu vă voi răspunde sincer: GOOGLE IT!

Pentru că sunt un egoist şi un maniac.

IN YOUR FACE!

***

Şi acum ştirile, prelucrate pentru ingineri, punctual, fără prea multe căcaturi de umplutură:

1. Am petrecut un Rev de căcat, infectat de manelişti şi servicii execrabile (Monica ştie!). Feriţi-vă de:

  • locul acesta, de 1 Mai şi Felix în general (locuri care se află încă în 1984)
  • să petreceţi cu o gaşcă de băimăreni pe care nu-i cunoaşteţi

2. M-am întors în Cluj unde m-a întâmpinat cu drag noroiul de 20 de cm de pe stradă, haita de câini proptită la intrarea blocului şi lipsa totală de speranţe pentru 2010.

3. Am ajuns la concluzia că cercul meu de prieteni este format din fete la ciclu,  care merg pe ideea ” dacă eu am o zi de căcat, atunci toţi să aibă o zi de căcat” şi că mai uşor cucereşti Rusia înarmat cu un ghiveci decât să organizezi ceva fun cu ele.

4. Am retras Alfa din circulaţie şi încerc fie s-o vând unui entuziast care să o recondiţioneze (săracul!), fie o dau pentru programul Rabla. Refuz să mai investesc bani în ea.

5. Mi-am scos interfaţa aero de pe HP şi acum Win7 merge mai uşor. Vreau să-mi iau tabletă grafică şi n-am habar de care şi mă chinui de 3 zile să pun XP pe un Acer Aspire One.

În rest toate bune şi frumoase, sper că v-am înseninat ziua!

Diferite urări.

Sunt acasă, cu familia și copilul. Am făcut bradul și acum ne ascundem unii de alții prin casă. Fun!

Eu: Elisa, unde-i mierea?
Elisa (ironică): Exact în fața ta, scumpule!
Eu (după ce mă uit ca prostu 5 minute pe rafturi): Unde exact?
Elisa (nervoasă): Exact acolo e măi, în fața ta!
Eu: No hai dă-mi-o tu, că eu n-o găsesc!
Elisa (cu un ton superior): Uite-o mă acolo, căscatule, în borcanul ăla pe care scrie GEM DE CAISE!

Ca să vă dați seama cum decurge socializarea în familia noastră.

Să aveți un Crăciun fericit!

3:00 AM

… sau ora la care mă trezeam noapte de noapte prin 1998, ca să mă joc clandestin Hunter Killer, pe când ai mei dormeau. Asta până când m-au prins: uitasem să închid boxele şi am dat un ping cu sonarul de am speriat toţi câinii din cartier.  Da, v-aţi prins, aveam interdicţie la joace pe calculator din cauză că eram permanent corijent la matematică.

Sunt un jucător. Îmi place să mă joc joace pe calculator încă de când apucasem la un 386 cu Lotus. Au urmat Dune 2, Master of Orion, Duke Nukem 3D şi multe alte motive pentru care am avut media 7 pe anii de liceu, iar facultatea am terminat-o de-abia anul trecut. A patra.

Cel mai recent joc cu care mi-am pierdut nopţile a fost Call of Duty Modern Warfare 2. Sunt mort după şutere, iar din acest motiv am ignorat cu succes protestele consoartei şi ale familiei, croindu-mi sângeros calea prin hoarde de duşmani. Ah, satisfacţia! Dar în acelaşi timp şi nervii!

Urmează, din ciclul „Vă mai amintiţi?”:

– zilele când joacele aveau un meniu simplu Play, Quit, Load, Save, Options?
– zilele când joacele aveau un multiplayer intuitiv şi simplu de folosit?
– zilele când puteai da Escape sau Enter şi toate filmuleţele de umplutură dispăreau?

Ah, the good old days… . Acum trebuie să-ţi faci user pe facebook, inmh.ro şi MSN ca să joci multiplayer şi să donezi spermă şi urină (preferabil nu simultan) pentru a putea accede la anumite servere de joc. Să aştepţi o oră până clipurile de introducere, însoţite de un rock dedicat adolescenţilor cretinoizi  se termină, total previzibil, pentru a-ţi putea şi tu conduce Sandero-ul pe un circuit (Sandero care, apropo, e mai ieftin în Germania, HAHAHA). Să te scarpini multiplu în cap şi după urechi pentru a înţelege cum se foloseşte meniul jocului, ascuns prin tot felul de cotloane fiindcă aşa e „cul” şi la copii le place. Să-i fut!

Unde-s vremile când consoleam şi MS-DOS-eam ore întregi ca să facem jocurile să meargă? Când umblam cu zeci de dischete de la unul la altul, să jucăm un multiplayer la aceeaşi tastatură (Heroes… hihi), sau diagnosticam protocoale IPX/SPX pe Windows 95, ca să dăm cu catapultele din Age of Empires unul după altul? Nu, acum big fat emo kids stau cu consola în braţe, bagă DVD-ul în ea (asta dacă reuşesc să găsească fanta) şi merge jocul. Doamne fereşte să nu fie băgat cablul de alimentare în priză sau să nu fie controllerele încărcate, că nu-ţi mai auzi gândurile de răgete nedumerite. Mă cac pe ei.

***

Iaca ce văd eu din balcon: